17 feb. 2018

Fata din tren - Paula Hawkins






Descriere:

Tu nu o cunoşti.

Dar ea te cunoaste.
ACUM ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPŢIE
În fiecare zi e la fel.
Până astăzi.
Rachel ia în fiecare dimineaţă același tren. Care așteaptă la același semnal defect. În acest timp,
ea urmărește ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuiește într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess și Jason“. Viaţa lor i se pare perfectă. Dacă ar fi și ea fericită...
Până când, într-o zi, vede ceva ce o șochează.
Totul se schimbă. Rachel se trezește angrenată în viaţa celor pe care-i privea de la distanţă...
Ea este fata din tren.
Și nu doar atât...
“Pur și simplu senzaţional.” DAILY MAIL
“M-a ţinut treaz o noapte întreagă.” STEPHEN KING
“Categoric, este cel mai surprinzător personaj al anului!” THE TIMES
“Plin de răsturnări de situaţie spectaculoase.” MAIL ON SUNDAY
Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum. Fata din tren este primul său thriller.
“Cu siguranţă va atrage nenumăraţi fani înrăiţi!“ - The New York Times
“Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar cititorii o vor urmări cu sufletul la gură.” – THE BOSTON GLOBE
“Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi.” – People

 


Părerea mea:
           „Fata din tren” a fost o lectură cu adevărat surprinzătoare, pornind de la conturarea fiecărui personaj până la acțiunea care te ține cu sufletul la gură. Dar , deși mi-a plăcut, mi s-a părut cam înceată în prima jumătate a cărții. Tot așteptam să se întâmple ceva , dar acțiunea părea să se repete la nesfârșit.
        Acțiunea prezintă povestea lui Rachel  Watson, o femeie părăsită de soțul ei, care are probleme cu alcoolul. Ea și-a făcut obiceiul de a lua trenul de dimineată și de a călători până la Londra unde se presupune că ar avea locul de muncă. În fiecare dimineață observă un cuplu pe care ea îi botează Jess și Jason. Își închipuie viața perfectă pe care o duc ei , lucru care îi aduce aminte în permanență de trădările soțului ei. Dar totul se schimbă când o vede pe Jess cu un alt bărbat și așteptările îi sunt spulberate.
      Acea femeie este de fapt Megan și cu siguranță nu este atât de fericită precum își închipuie Rachel. La o zi după ce este văzută sărutându-se cu un necunoscut, Megan dispare într-un mod misterios. Șocul trece prin Rachel ca și curentul electric, iar aceasta își dă seama că nu este doar o întâmplare nefericită la mijloc, sau un accident. Astfel, ea pornește în căutarea adevărului. Dar ce se întâmplă atunci când adevărul este de fapt ultimul lucru la care te-ai gândit că se va întâmpla?
     O a treia perspectivă este cea a Annei, noua soție a lui Tom. Acesta fiind recent divorțat de Rachel. Anna se simte în permanență amenințată de Rachel și de misterioasele ei apariții. Ea se simte incomod în fața relației în aparență  apropiată dintre Tom și fosta lui soție.  Lucrurile o iau razna cănd adevărul iese la iveală pas cu pas, fiecare dintre cele trei înfruntându-și destinele. Rachel își dă seama că ea merită. Că în ciuda a tot ce au spus oamenii din jurul ei , ea este o persoană independentă și că este capabilă să treacă peste toate greutățile.
        Această carte a fost cu adevărat revelatoare. M-a învățat să nu judec o persoană după trecutul ei , dar de asemenea să nu ofer prea mult credit persoanelor pe care am impresia că le cunosc. Uneori trebuie să înveți să te ridici din propria ta cenușă și să lupți pentru scopurile tale așa cum Rachel a învățat pe pielea ei că nu ajută cu nimic să se lase păgubașă depresiei. În principiu mi-a plăcut cartea .Am citit -o pe nerăsuflate  , mai ales în părțile în care dovezile se află peste tot și începi să faci legături, realizând că uneori există un adevăr în fiecare minciună. Vă recomand cartea și sunt sigură că o să o adorați :)
        Citate:
 „Mi se strânge inima de durere și nu e prima dată. Mi s-a mai întâmplat. Mult mai rău, infinit mai intens, desigur, dar îmi aduc aminte acea durere. Nu uiți așa ceva.”

 „A fi gol pe dinăuntru: asta înțeleg. Încep să cred că nu poți face cu adevărat nimic ca să schimbi starea asta.Eu cu asta am rămas după orele de terapie: golurile din viața ta sunt permanente, Trebuie să crești în jurul lor, ca rădăcinile unui copac în jurul asfaltului ; te mulezi după goluri ,crești printre ele. Știu toate lucrurile astea, dar nu le spun cu voce tare, nu acum. ”
„E agonizant să nu știi, să vezi cum totul trebuie să se miște cu încetinitorul.” 
„Nu există agonie mai mare, nimic nu poate fi mai dureros , decât să nu știi ce s-a întâmplat  , o agonie care nu se v-a termina niciodată.”


Imagini pentru 4 stars photo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu